Chi cosa è l’ amuri?
Si mu dumanni, un tu sacciu diri.
Cuomu puozzu fari?
Puru cu milli paruoli nun puoi capiri.
Nun fa scrusicu,
nun fa rumuri,
ma nto mpiettu
puorta caluri.
Eni na vampa
sempre addumata
na vota babba
na vota nfuriata.
Pigghia a cinniri
e cumincia a ciusciari,
l’ amuri è sutta
un si pò astutari.
Po chiuoviri acqua
tirari vientu
iddu sempri batti
cuorpa nto piettu.
L’ amuri vieru
nun jetta vuci,
nun è diri sulu
” quantu mi piaci”
Eni vigghiari quannu fa scuru,
surura e lacrime a stricasali,
pinsieri e pinsieri rintra la tiesta,
stanchizza nta l’anima e dintra l’ uossa.
Eni turmientu e vuccati amari,
nuttati a priari nta nu spitali,
ciuri cugghiuti e mai regalati,
lettiri scritti e mai cunsignati.
L’ amuri è liggi
ma senza galiera,
ti tieni sempri
rintra a braciera.
E mai si saziu
e mai è abbastanza,
l’ amuri è la manu
ri la pruvvirienza.
Pino Mignano – 14 febbraio 2021